Autorităţile din Ohio au declarat încheierea epidemiei de rujeolă, după ce au raportat 85 de cazuri înregistrate în centrul statului. Nu au fost înregistrate decese, dar 36 de copii au necesitat spitalizare.
Sfârşitul politicii „zero COVID”, o decizie adoptată de China la sfârşitul anului trecut, nu a dus la apariţia unor noi variante de coronavirus, afirmă autorii unui studiu publicat în The Lancet.
Purtarea măştii sanitare nu mai este obligatorie începând de miercuri, 8 februarie, în mijloacele de transport în comun în Spania, a anunţat marţi guvernul de la Madrid.
Studii recente arată că boala cauzată de virusul SARS-CoV-2, odată apărută în timpul sarcinii, este asociată cu afectarea placentei și cu hemoragii ale fătului.
Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care pandemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat Casa Albă.
Pandemia se află într-un „punct de tranziţie” şi are în continuare nevoie de o gestionare atentă pentru „atenuarea potenţialelor consecinţe negative” a precizat OMS.
China a aprobat două medicamente orale, dezvoltate la nivel local pentru pacienţii cu COVID-19 cu simptome uşoare.
Specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie
Vaparea THC-O ar putea fi la fel de periculoasă ca utilizarea acetatului de vitamina E în vaping. Acesta a fost considerat responsabil pentru apariţia numeroaselor cazuri de EVALI în SUA, în 2019.
La fel ca în alte țări europene, noul vaccin COVID-19 va fi disponibil începând de vineri, 27 ianuarie, și pentru persoanele care doresc să se vaccineze pentru prima dată.
Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a dat publicității un comunicat în care explică ce controale a efectuat în luna ianuarie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
General de brigadă dr. Florin Oancea a primit „Premiul de excelență pentru contribuția la asigurarea stării de sănătate a națiunii noastre” în cadrul unui eveniment ce a avut loc în 24 ianuarie.
Coreea de Nord a dispus izolarea capitalei Phenian pentru cinci zile din cauza unei „boli respiratorii”, a relatat un site de specialitate sud-coreean.
Un cuplu care se opune vaccinării a refuzat o transfuzie pentru o operaţie vitală, de teama unei contaminări - iar o organizaţie a pus perechea în legătură cu donatori nevaccinaţi.
O femeie de 101 ani diagnosticată cu COVID-19 - cel mai în vârstă pacient îngrijit în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” Iaşi - a plecat acasă după 10 zile de spitalizare.
Institutul Francez din România propune publicului bucureștean o nouă ediţie a Nopţii ideilor: „Digitalul: ne oprim aici sau mergem înainte?”
Mi-aș fi dorit să nu mai am motive să citesc și să scriu despre COVID-19. Mi-aș fi dorit să scăpăm de virusul SARS-CoV-2, dar situaţia actuală nu ţine cont de dorinţa mea.
Numărul cazurilor de COVID-19 este în creștere în China, în contextul renunţării la politica „zero-COVID”. Vârful infectărilor este așteptat să apară în timpul sărbătorilor dedicate Anului Nou Chinezesc, care încep la 21 ianuarie.
„Aproape 40 de milioane de copii sunt în pericol să facă rujeolă, fiind susceptibili la infecție”. Acesta este titlul (adaptat și puțin modificat) al unuia comunicatele de presă emise în finalul anului 2022 atât de CDC, Atlanta, cât și de Organizația Mondială a Sănătății. *
Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi bazează recomandările pe 12 studii la care au participat aproape 3.000 de persoane.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe